Pui cu ananas


Pui cu ananas

Pui cu ananas este o reteta chinezeasca, care se prepara rapid si are aproximativ 470 Kcal/portie.

Pentru preparare aveti nevoie de urmatoarele ingrediente: 300 g piept de pui; 1 lingura de amidon; 1 lingurita de piper, macinat; 2 linguri ulei de susan; 1 lingura ghimbir, taiat cuburi mici; 75 g ananas cuburi, din conserva; un ardei gras, rosu; 1 lingura de migdale; 75 ml suc de ananas.

La prepararea sosului pentru marinata aveti nevoie de urmatoarele ingrediente: 2 linguri sos de soia; 1 lingura de vin de orez; 1 lingura de ulei de susan; 1/2 de lingurita de sare; un varf de lingurita de glutamat; 1 lingura de zahar brun.

Preparare: Se taie carnea de pui cuburi, dupa care pregatiti marinata. Puneti intr-un bol 2 linguri de soia, 1 lingura de vin de orez, 1 lingura de ulei de susan, 1/2 de lingurita de sare, un varf de lingurita de glutamat si 1 lingura de zahar brun. Amestecati bine pana se topeste zaharul. Adaugati carnea peste marinata, se amesteca bine si o lasati la marinat 15 minute.
Cat sta carnea la marinat tocati ghimbirul si puneti-l intr-o farfurioara. Tocati ananasul cuburi si puneti-l si pe acesta pe o farfurioara. Tocati si ardeiul gras si puneti-l intr-un bol.
Dupa ce s-a marinat puiul puneti-l intr-un bol mai mare, adaugati o lingura de amidon si o lingurita de piper, macinat. Amestecati bine pentru omogenizare. In wok puneti 2 linguri de ulei de susan, incingeti uleiul si adaugati carnea la rumenit. Adaugati si migdalele si rumeniti bine carnea. Dupa ce s-a rumenit carnea scoateti totul intr-un bol, pe care va recomand sa il acoperiti cu o farfurie.
In uleiul in care ati prajit puiul adaugati ghimbirul, ardeiul, ananasul si sucul de ananas si lasati totul sa dea intr-un clocot, amestecand din cand in cand. Se adauga si carnea in wok, peste legume, si se mai lasa 10 minute sa fiarba la foc mic. Stingeti focul si lasati sa se racoreasca 5 minute. Se serveste cald, cu garnitura de orez cu muguri de bambus (preparare orez cu muguri de bambus).


Preparare in imagini:


Succes la preparare si Pofta Buna!

11 păreri.

  1. dicarmencitta1957 spune:

    O minune,sunt sigura ca este foarte bun,trebuie sa-l testetz si eu.Nota 10 cu felicitari.

  2. Tavi spune:

    te asigur ca este delicios si te sfatuiesc sa-l testezi!

  3. Andra spune:

    tare interesanta reteta,mai nou am inceput sa dau de gustul mancarurilor asiatice 🙂 as avea o intrebare totusi, unde gasesc GLUTAMAT?? dar am sa va rog sa-mi spuneti de hipermarketuri sau alte magazine pentru ca nu sunt din Bucuresti si pe aici pe la noi nu e niciun magazin cu specific asiatic. mersi mult

  4. Tavi spune:

    @Andra – Si eu am gasit foarte greu in Bucuresti, si in niciun caz in marile magazine, ci la un mic magazin chinezesc din Colentina. Asa incat nu stiu unde l-ai putea gasi la tine in oras, dar daca exista vreun restaurant cu specific chinezesc ai putea pune o intrebare acolo. De asemenea, mi-e greu sa-ti spun cu ce anume l-ai putea inlocui – sunt pareri care spun ca poate fi inlocuit cu Vegeta/Delikat etc, dar eu nu am incercat.

  5. Andra spune:

    pana acum m-am tot multumit cu gandul ca nu e bun si nici nu am insistat sa-l gasesc:) dar acum chiar vreau sa vad cum influenteaza gustul mancarii. Am inteles ca practic pacaleste creierul ca ceea ce mananci este bun…de acolo si dependenta de fast-food(nu cel romanesc de tip shaworma etc ci cel de tip „american”…se subîntelege)

  6. Tavi spune:

    @Andra – Iti dai seama ce „pacaleala” isi iau chinezii si japonezii (unde este cunoscut sub denumirea de umami) in fiecare zi, avand doar impresia ca mancarea lor este buna cand de fapt, practic, glutamatul le manipuleaza creierul 🙂 :)? Plus ca daca n-ar fi folosit acest condiment probabil ca n-ar mai fi fost atat de „dependenti” de mancarea lor traditionala si poate le-ar fi placut mai mult sa bea apa plata cu lamaie (ceea ce i-ar fi ajutat sa treaca frecvent de varsta de 200 de ani, din moment ce chiar si cu glutamat in alimentatie ating frecvent o varsta centenara).
    Lasand gluma la o parte, atunci cand gatesti preparate chinezesti la tine acasa (o data la cine stie cat timp) si folosesti un varf de lingurita de glutamat, nu e ca si cum ti-ai pune strat de glutamat pe paine, din 2 in 2 ore.
    Cunosc teoria glutamatului, la care ai dat un copy-paste destul de fidel, omitand insa sa spui ca „mari concentratii de glutamat se regasesc chiar si in alimente naturale”. Cei care citeaza teoria spun ca este prezent in mod natural pana si in corp, fiind responsabil „de buna functionare a sistemului nervos”.
    Ca intotdeauna, eu cred ca excesele sunt cele la care se face referire.

  7. radu spune:

    mai dati-le in pana mea de teorii :). nu acum multa vreme teoriile spuneau ca prea multe oua pe zi iti fac zob ficatul. acum vine o noua teorie si zice ca este superaliment si trebuie sa mancam cel putin un ou pe zi. la fel cu sarea iodata, ba e super benefica, ba favorizeaza cancerul. sa va mai dau exemple de teorii conform carora nici nu stii daca e bine sau nu sa respiri la cat de poluat e aerul :)?

  8. Andra spune:

    🙂 imi place ca am lansat aici o discutie fara sa vreau, dar na mai discutam si noi 😛 @Tavi eu sunt de acord cu tine ca nu mancam glutamat pe paine 😀 tocmai din acest motiv chiar vreau sa cumpar si sa incerc sa vad si eu care e treaba cu el…cam ce se intampla in creierul meu dupa ce am sa-l folosesc 😀 imi asum „riscul” ca doar n-am sa mananc in fiecare zi 😀 da numa’ sa-l mai si gasesc. Plus ca esti un gentelman pentru ca eu „teoria” cu glutamatu’ (MSG-in engleza,glutamat de sodiu sau glutamat monosodic, pfai cate sinonime mai stiu 😀 ) am citit-o cam acum jumatate de an…deci daca am reprodus-o asa de bine inseamna ca am o memorie foarte buna…inca(sa vedem cum mai e dupa ce am sa gasesc glutamat 😀 ) :))

  9. Tavi spune:

    @Andra – Trec la o discutie serioasa. Nu stiu ce de ce esti asa de nedumerita unde il gasesti! In drojdie, soia, bulion, la-la-la, stii deja „teoria” pe care already ai citat-o :). In toate condimentele de gen Knorr, Delikat, Vegeta, samd. Nu e drog, nu e ilegal, deci nu te entuziasma.

    Asadar, fie ca ai gatit tu sau mama ta, ceva glutamat tot trebuie sa fi intrat in alimentatia ta pana la varsta pe care o ai. Iar faptul ca ai memorat atat de fidel, cuvant cu cuvant, informatii citite acum „jumatate de an” demonstreaza ca memoria nu ti-a fost afectata.

    Glutamatul arata ca in foto nr. 7 din aceasta reteta.

  10. Andra spune:

    @Tavi, ma refeream sa-l gasesc de cumparat 🙂

  11. Tavi spune:

    @Andra – Pai deja ti-am raspuns – cred ca de prima oara de cand m-ai intrebat, inainte sa imi spui ce ai auzit tu :). „… am gasit foarte greu in Bucuresti, si in niciun caz in marile magazine, ci la un mic magazin chinezesc de pe Sos. Colentina” (asta era raspunsul). Aceasta este adresa: Sos Colentina, nr.384, sector 2. Sa nu ma intrebi acum unde ai putea gasi in orasul tau 🙂 ca e obvious ca n-as avea cum sa stiu.

    Iti mai dau si 2 linkuri, de pe site-ul EUFIC (European Food Information Council), cu informatii avizate despre glutamat, pentru ca murdaria o fi ea buna 🙂 (vorba reclamei), insa ignoranta nu (este doar un fel de-a spune si nu reprezinta nicidecum o aluzie la persoana ta, tin sa precizez asta):

    http://www.eufic.org/article/en/artid/monosodium-glutamate/

    http://www.eufic.org/page/en/fftid/msg-monosodium-glutamate/

Spune-ţi părerea