Oua fierte cu sos picant


Oua fierte cu sos picant

Pe amatorii de mancaruri condimentate ii invit sa incerce aceasta reteta de oua fierte cu sos picant, mai concret oua fierte, apoi prajite si tavalite intr-un sos condimentat cu ardei chili si usturoi. Este un fel de mancare cu specific indonezian pe care il puteti servi cu succes ca aperitiv sau ca fel principal, acompaniat in acest ultim caz de o portie de orez aburind.

Pentru preparare aveti nevoie de urmatoarele ingrediente: 3 oua fierte tari, curatate de coaja; 2 linguri pasta de ardei iute cu usturoi; 1 lingurita lemograss, tocat marunt; 1 lingurita pasta concentrata de tamarin dizolvata in 1 lingura de apa; 3 rosii, decojite si tocate marunt; 1 lingurita zahar de palmier, zdrobit; 2 linguri amidon de porumb; ulei de orez.

Preparare oua fierte cu sos picant: In primul rand, veti fierbe ouale, le veti decoji, le veti lasa sa se raceasca, dupa care le veti tavali bine prin amidon de porumb.

Incingeti ulei intr-o tigaie mai adanca (uleiul sa fie cam de 2 degete), in care puneti ouale fierte.

Lasati ouale fierte pana ce capata o crusta brun-aurie (cca. 3-4 minute la foc mediu), avand grija sa le intoarceti din cand in cand pe toate partile pentru a se rumeni uniform.
Odata ce ati ajuns la acest rezultat, scoateti ouale pe o farfurie si lasati-le deoparte.

Aruncati uleiul din tigaie, curatati-o, dupa care puneti din nou la incins 1 lingura de ulei.

Cand uleiul este incins, adaugati pasta de ardei iute cu usturoi, lemongrass, pe care le veti gati, amestecand tot timpul, pana ce pasta de ardei iute se va desface, facand ca uleiul din tigaie sa devina rosiatic.

In acest moment, puneti zaharul, sucul de tamarin, amestecati, dupa care continuati prin a adauga rosiile.

Gatiti sosul, la foc mediu spre iute, amestecand constant, pana ce acesta va incepe sa se ingroase.

Cand sosul s-a redus, puneti in tigaie ouale fierte si rostogoliti-le pana ce le imbracati complet in sosul condimentat, dupa care stingeti focul.

Puneti in farfurii si sa aveti pofta!


Preparare in imagini:

Succes la preparare si Pofta Buna!

2 păreri.

  1. maria elena spune:

    Tavi, recunosc ca mi-e o pofta, imi place reteta ta, imi place mancarea picanta.

  2. Tavi spune:

    @maria elena – Dna Burdulea, se fac repede si usor. Stiu, o sa spuneti ca nu gasiti pasta concentrata de tamarin – inlocuiti-o cu suc de limeta :). Pofta mare!

Spune-ţi părerea