Tajine de pui cu mere

O reteta simpla de tajine de pui, usor de facut, dar care va avea ca rezultat o mancare extrem de gustoasa si sanatoasa. Prin urmare, nu pot decat sa va invit s-o preparati, mai cu seama ca, intr-un timp nu prea lung si fara mare efort, veti putea savura acasa la voi delicatele arome ale bucatariei marocane.
Pentru preparare aveti nevoie de urmatoarele ingrediente: 250 g piept de pui, taiat cuburi; 1 mar verde (220 g); 1 ceapa, tocata marunt; 2-3 catei de usturoi, tocati marunt; 10 g ghimbir, tocat marunt; 1 lingura migdale crude; 1 lingura ulei de orez; 1 lingura miere; 1/2 lingurita pudra de scortisoara; o priza de sofran (inmuiat in 2 linguri de apa calduta); 1 lingurita Raz el Hanout; 1 lingura de unt; sare si piper; coriandru proaspat.
Preparare tajine de pui cu mere: Incingeti 1 lingura de ulei in wok. Puneti puiul la rumenit, la foc iute, si lasati-l pana isi schimba culoarea, amestecand din cand in cand. In momentul in care bucatile de carne nu mai sunt rozalii, dati focul incet si adaugati ceapa, usturoiul si ghimbirul.
Caliti cca. 10 minute, amestecand din cand in cand – pana ce simtiti ca incep sa se elibereze aromele ghimbirului si usturoiului, iar ceapa se inmoaie.
Odata ce s-au scurs cele 10 minute, presarati un praf de sare deasupra cuburilor de pui, condimentati cu piper negru (2-3 ture de rasnita), adaugati condimentul Raz el Hanout, stingeti cu apa cu sofran, amestecati si mai lasati 1 minut pentru ca aromele sa se patrunda in carne.
Dupa 1 minut, transferati continutul din tigaie intr-un vas de lut (asta daca nu aveti un vas tajine) si completati cu apa cat sa ajungeti la nivelul bucatilor de carne, fara a le acoperi insa.
Acoperiti vasul cu o folie de aluminiu, gaurita din loc in loc, dupa care introduceti in cuptorul preincalzit la 180 de grade, timp de 30 de minute.
Cat sta puiul la cuptor, tocati migdalele si puneti-le la rumenit, intr-o tigaie, fara ulei.
Curatati marul de coaja, indepartati cotorul si taiati-l in cuburi de marime potrivita.
Puneti in tigaie 1 lingura de unt si lasati-l sa se topeasca. Adaugati cuburile de mar si caliti-le cam 1 minut, amestecand permanent pentru a se rumeni uniform. Puneti scortisoara, amestecati, mai lasati 1 minut (amestecand continuu), dupa care stingeti focul.
Cand au trecut cele 30 de minute, scoateti puiul din cuptor si indepartati folia. Adaugati merele si mierea in vas, amestecati, dupa care reintroduceti la cuptor (fara folie de aluminiu, dar tot la 180 de grade), timp de alte aproximativ 20 de minute (pana ce sosul mai scade putin si devine siropos).
La finalul acestor 20 de minute, scoateti din cuptor si presarati migdalele pe deasupra.
Puneti in farfurii, pe un pat de cuscus, garnisiti cu frunze de coriandru proaspat si puteti servi.
Preparare in imagini:
Succes la preparare si Pofta Buna!
superba reteta, eu una sunt indragostita de condimentul Raz el hanout , am cumparat niste condimente bestiale de la piata marocana, cand vin la vara in Romania iti aduc si tie sa te lestati in bucataria voastra. Spor in toate !
@Sylvia – Pai doar de la tine am Raz el Hanout :). Te invidiez pentru piata marocana, chiar daca acum au inceput sa apara si pe aici fel de fel de condimente specifice (chiar si Raz el Hanout, insa denumit drept un mix de condimente Africa). Spor in toate si tie!
tavi de unde iei mixul de condimente africa? sunt moarta dupa mancarurile marocane si fara condimentele respective chiar n-au niciun farmec. apropo, pentru ca nu e prima oara cand iti trec pragul blogului, vreau sa te felicit si sa-ti spun ca ai niste retete foarte bune, minutios explicate si frumos prezentate. imi place!
@bella – Daca esti din Buc, in Pta Amzei, la Ki-Life. La rafturile cu produse bio parca l-am zarit. Multumesc de aprecieri, un weekend frumos sa ai!
as incepe prin a spune multumesc pentru masa :). am facut reteta asta in we si a avut mare succes. nemaipomenit de buna si simplu de gatit, lucru pentru care iti sunt personal recunoscatoare :). saptamana frumoasa si racoroasa!
@dora – Ma bucur ca v-a placut, saptamana buna asemenea!