Placinte crete cu branza si cartofi
Astazi, pe o vreme asa urata si umeda, am decis sa mai incalzesc un pic atmosfera cu niste delicioase placinte crete umplute cu branza telemea si cartofi.
Pentru preparare aveti nevoie de urmatoarele ingrediente:
Pentru aluat: 600 g faina; 300 ml apa; 50 ml ulei; 2 lingurite drojdie uscata; 1 lingurita sare; 1/2 lingurita zahar.
Pentru umplutura: 1 kg cartofi (curatati de coaja, fierti si, mai apoi, zdrobiti); 200 g telemea de vaca, data prin razatoarea mare; 1 ceapa mare, tocata grosier; 1 lingura marar uscat, maruntit; sare si piper negru proaspat macinat, dupa gust (la sare orientati-va in functie de cat de sarata este branza, iar in ceea ce priveste piperul functie de cat de condimentat mancati); 2 linguri ulei.
Preparare placinte crete cu branza si cartofi: Incepeti si preparati aluatul. Puneti, intr-un mixer, ingredientele pentru aluat in aceasta ordine: apa, uleiul, sarea, zaharul, faina si drojdia uscata. Procesati ingredientele timp de cca. 3-4 minute (atat am avut eu nevoie la Thermomix), pana cand ingredientele se leaga si obtineti un aluat elastic, care nu se lipeste. Scoateti aluatul din vasul mixerului intr-un castron si lasati-l in preajma unei surse de caldura, cu un prosop de bucatarie deasupra.
Intr-un castron, zdrobiti cartofii grosier (asta insemnand ca nu ii veti pregati ca pentru a face piure).
Incingeti 2 linguri de ulei intr-o tigaie, dupa care adaugati ceapa tocata grosier. Gatiti ceapa la foc mediu, amestecand constant, pana cand aceasta se rumeneste (fara a se arde insa!).
Odata ceapa fiind rumenita, luati tigaia de pe foc, adaugati ceapa (cu tot cu uleiul din tigaie) peste cartofi si amestecati putin.
Continuati sa adaugati in castron telemeaua rasa, mararul, sare si piper negru macinat dupa gust.
Amestecati, astfel incat condimentele sa se inglobeze si compozitia sa devina omogena.
Impartiti aluatul in 8 bucati.
Tapetati cu faina un blat de lemn, luati o bucata de aluat si incepeti s-o intindeti cu ajutorul unui facalet, astfel incat sa obtineti o foaie subtire cu un diametru de aproximativ 20-23 cm.
Puneti in mijlocul foii 2 linguri de umplutura dupa care aduceti aluatul peste umplutura, astfel incat aceasta sa fie complet acoperita.
Pudrati cu un pic de faina placinta, neteziti iarasi cu facaletul (usor, fara a apasa prea tare), dupa care continuati in mod similar pana terminati de intins toate bucatile de aluat si de umplut toate foile obtinute.
Ajutandu-va de o pensula, incepeti si ungeti placintele cu ulei, pe ambele parti, dupa care asezati-le intr-o tava de teflon.
Introduceti tava in cuptorul preincalzit la 180 de grade. In momentul in care placintele s-au rumenit usor pe partea aflata in jos (verificati dupa aproximativ 10 minute, ridicand usor coltul unei placinte), scoateti tava si intoarceti placintele.
Reintroduceti la cuptor, lasati-le pana se rumenesc si pe partea cealalta, dupa care pot fi scoase din cuptor, transferate pe un platou si servite cu mare pofta.
Preparare in imagini:
Succes la preparare si Pofta Buna!
Categories: Aperitive, Preparate Vegetariene, Romanesti, Traditionale